AMAGIRE

Uneori visarea devine insuportabila chiar si pt mine, fiinta nascuta din vise si dorinta.Urmaresc atent linia orizontului cum inchide incet puntea dintre taramul visului si realitate. E gol si pustiu aici.E rece... Am incercat dragul meu sa te vizitez,dar ei nu ma lasa sa trec.Am incercat sa iti trimit mesaje prin ingerii noptii, dar niciunul nu s-a mai intors.Am incercat sa adorm sperand sa ma trezesc in bratele tale,dar ei sunt mereu acolo, ma impiedica sa trec. Ti-am pictat peretii camerei cu praf de stele si in loc de veioza am atarnat o farama de luna Am suflat viata peste fluturii din insectar.I-am lasat sa zboare, dar s-au intors si s-au asezat ca o floare pe patul tau. Am desenat stelute de mare pe podea. S-au insufletit si au inceput sa se miste in ritmul valurilor. Te-am asteptat dragul meu, mai ai de gand sa te intorci? Fluturii vor muri in doua zile, stelutele de mare se vor sterge,praful de stele va cadea pe umerii mei goi, iar din bucata de luna va curge sange.Doar eu voi ramane in continuare aici, acelasi suflet singuratic care iti cunoaste toate dorintele ascunse...

Atatea cuvinte, chiar miscatoare, risipa de-ntruchipari si senzatii,ganduri pustii. Am incercat sa desenez mai multe vise deodata si mi s-au incurcat culorile, am trasat liniile aiurea. Desenat doar pe jumatate personajul meu si-a luat zborul. Nerabdator de viata si de moarte, a fugit de sub pensula mea plina de speranta spre perdeaua murdara a realitatii. Stiam ca avea sa faca totul doar pe jumatate. L-am vazut convertind-se intr-o proprie religie a necuvintelor.A incercat sa schimbe lumea prin ele.Se intorcea de fiecare data bolnav si ranit. Cu dragostea in spatele lui a castigat o singura batalie, aceea cu el insusi, dar a pierdut razboiul. Intr-o lume in care jarul neganditului omoara, el insusi un gand calator s-a ratacit. Fiinta nascuta din visare voia sa se intoarca in marea iluziilor din care venise. Nu mai putea! Isi pierduse odata cu dorinta de evadare si sufletul curat...

MOBILITATE HALUCINANTA

E momentul acela dureros cand te privesc si te simt atat de departe , imposibil de atins. E durerea pe care o simt de fiecare data cand vad o fotografie cu tine. Cicatricea care ramane pe pielea mea la fiecare atingere a ta. Amintirea privirii tale care ma impiedica sa respir in fiecare seara. E sentimentul acela de gol , de distanta, de intangibil pe care il am de fiecare data cand ma trezesc dupa ce te-am visat. Scriu asta in speranta ca ma va ajuta sa ma descarc. Ca macar in seara asta ochii tai nu ma vor urmari in noapte , pielea mea nu va arde atunci cand ,prin vis ,ma vei atinge. In seara asta orice alta durere a disparut. …ochii tai de sticla, privirea indreptata in celalalt colt al incaperii si poza alteia pe telefonul tau. Tonul tau rece si linistea celor din jur. Ei inteleg mai bine decat noi, mai bine decat mine. Ne-am indepartat atat de mult incat trebuie sa strig ca sa stii ca sunt totusi langa tine. Ne-am pierdut amintirile pe strada in noaptea in care strigoii erau plecati la vanatoare. Nu se vor mai intoarce , iar noi vom ramane aceeasi straini care trec unul pe langa altul sperand ca razele de soare sa nu ii atinga.

Ramas bun, suflet din fantana noptii

E toamna…firul de mercur urca acum mai incet,iar ziua curge intrerupt, nici ea nu ar vrea sa se sfarseasca. Ti-am promis ca te voi invata sa visezi, ti-am promis ca iti voi darui o pereche de aripi si ca serile nu vor mai fi la fel de reci. Totusi ceva s-a schimbat pe drum si subit, sub valul aprins al nebuniei ai fugit. Am fugit si eu, te-am cautat. Exista sentimentul ca pasii mei, singuri de tot, regaseau pe astfalt urmele tale. Am trecut prin gradina cu monstri, prin labirintul minotaurului, prin livada cu nuci. E trist pt ca nimeni nu isi mai aduce aminte de tine, de cel care erai. Prea multe amanunte.Gandul meu cauta acum un obiect, ratacit. Ceva care sa ma convinga ca nu erai doar o inchipuire. Te-am stiut dintotdeauna nefericit. Te-am cunoscut cand cuvintele te zdrobeau, incercand sa te dea afara. Pareai plin de iluzii, ranit de vise, uzat de dorinte. Prea multe voci care soptesc neincetat: “Barbatul acela nu exista.” E doar o imagine distorsionata a ceva ce inainte se chema iubire, o fotografie dintr-o falsificata tinerete, o melodie al carei titlu l-am uitat. Am uitat si imbratisarile noastre. S-au pierdut in eter, in fum de tigara, in valuri, in ploaie. Nu a ramas nicio dovada. Nici scrum, nici povesti, nici amintiri…

"The world is dyed with the color of blood. It will never be able to go back to the way it was before." Yuuki Kurosu

Simt golul cum striga in mine...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E un zgomot care taie in fiecare secunda cate o parte din mine. Toata lumea sparge pahare, sparge pahare. ” De ce le spargeti? De ce nu ma lasati sa dorm , de ce dansati pe melodii mortuare, de ce e plina podeaua de sangele vostru, de ce nu se ridica fumul?” Iar ei continua sa se miste electrizati pe ritmul unor zgomote, respirand fum si indreptandu-se speriati spre moarte “ De ce ati spart paharele , de ce ati spart paharele? De unde vine lumina, de ce ma treziti? De ce nu ati ramas cu mine?” Ultimul pahar s-a spart. L-am daramat chiar eu. Ce se intampla acum?